De ce majoritatea persoanelor așteaptă să se întâmple lucruri grandioase pentru a se simți fericiți și împliniți? De ce nu am putea să începem să trăim din lucruri mărunte, dar drăguțe?
…dimineață razele soarelui au pătruns camera și ți-au mângâiat ușor fața cu căldura lor
…sau un copil dă din mânuțe atunci când mama lui încearcă să-l hrănească în parc
…sau când vii la liceu și-ți vezi colegii somnoroși, care tot întreabă dacă ai învățat tema la biologie și cine fuge de la lecție(propunere care nu înceteaza să-și piardă farmecul din clasa 10)
…sau când fugi prin pădure și ai senzația că toată atmosfera din natură te energizează și mai mult
…sau îți proiectezi o vară nebună în minte, neglijând examenele, banii și timpul
etc.
Dar eu nu pot să nu zâmbesc de la toate acestea!
Pur și simplu nu mă pot abține!
Și de fapt nu mereu a fost așa…
Recent am căpătat o libertate inexplicabilă în interiorul meu, care mă alimentează cu curaj în fiecare zi, în fiecare clipă…Pot chiar să afirm că am avut parte de o revelație…am început să iubesc pur viața…și prin pur am în vedere acel echilibru între inocență, nebunie, entuziasm, imprevizibil, sensibilitate, nesupunere.
O să sune “narcis” dacă o să zic că mă simt de n-ori mai frumoasă atunci când zâmbesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu