Atunci când cei din jur se gândesc la viitor...

Am ajuns în clasa 12 și tot mai des încep să aud, cum colegii discută  despre unde vor să plece, în ce universitate să aplice, ce domeniu… Plăcut să îi ascult ce planuri mărețe fiecare are, dar totodată mi se clădește în sufletul meu o oarecare frică de viitor. După atâția ani, încă nu mă pot decide cu ce vreau să mă ocup mai departe…Mereu ziceam, mai am timp, însă timpul s-a scurs mai repede decât îmi imaginam. 3 ani..apoi 2…acum au rămas doar 4 luni.
  Totuși mă gândesc, că mulți dintre prietenii mei pleacă în alte țări pentru studii..România, Marea Britaniei, Danemarca, Germania…sună bine, cel puțin pentru ei. Dacă faci studiile în alte țări, ți se promite un viitor mai frumos. Dar dacă rămân aici…în Moldova, chiar nu o să reușesc? De ce toți așa cred? Nu există viitor în Md…cum să existe, dacă toți tinerii fug. Putem să dăm necontenit vina pe conducere, pe guvern, pe politică, însă noi, personal, ce facem ca să schimbăm situația? Fugim…și fugim…poate chiar alegem calea cea ușoară, plecând peste hotare. Dacă rămânem aici, trebuie să muncim dublu ca să ne evidențiem cu adevărat. Dar cine a spus că calea cea ușoară e spre fericire?

  Știu persoane..chiar persoane de treabă, care totuși au rămas aici, în locul unde s-au născut și au copilărit, și prin muncă și dăruire, sunt fericiți.  Fac ceea ce le place și nu ceea ce trebuie să facă sau ce le dictează societatea.
  Și poate voi pleca și eu..nu știu unde mă va arunca viața, dar mă voi întoarce. Sufletul îmi apaține aici. Doar aici, unde am crescut, mi-am făcut primii prieteni, am cunoscut prima dragoste....cred că se merită.

   O să pot călători toată viața, însă ce mi-a oferit plaiul natal nu se echivalează cu nimic. Simt că trebuie să-l răsplătesc cumva...